

400 MDL
Cât valorezi cu adevărat? Cât te costă succesul? Cât de sigură este independența ta financiară? Și cât de mult ești dispusă să investești în propria frumusețe, fără să pierzi ceea ce te face unică?
Pe 20 noiembrie, AQUARELLE WOMEN’S CLUB te invită la o nouă ediție, dedicată femeilor care au curajul să își dorească mai mult, să își cunoască valoarea și să ia decizii care le oferă nu doar succes, ci și libertate.
„Prețul succesului. Bani, ambiție și libertatea de a fi tu însăți” aduce în prim-plan subiecte care ne preocupă, dar despre care nu vorbim întotdeauna suficient de deschis: banii, ambiția, relațiile, independența financiară, frumusețea și presiunea de a răspunde așteptărilor celor din jur.
Trei speakeri, trei perspective:
Alina Andriuță - antreprenoare, consultantă de business, formatoare și autoare de programe educaționale
„Cât valorezi, cât câștigi și cât te costă succesul?”
De ce femeile competente ajung uneori să câștige mai puțin decât merită? Cum înveți să îți negociezi valoarea, să transformi cunoștințele în venituri și să îți construiești independența financiară? Ce se întâmplă cu ambițiile tale atunci când devii mamă și cât din tine ești dispusă să sacrifici pentru succes? Alina Andriuță va vorbi despre bani, carieră, maternitate, eșecuri și curajul de a o lua de la capăt, din perspectiva unei femei care cunoaște atât provocările antreprenoriatului, cât și presiunea de a reuși.
Doina Chisnicean - expertă în gestionarea riscurilor în afaceri
„Banii tăi și deciziile tale. Cele mai periculoase greșeli financiare pe care femeile le fac din iubire, încredere sau frică.”
Ai semna un credit de 100.000 de euro pentru persoana iubită? Ce faci atunci când investești ani din viață într-o casă sau într-o afacere care nu este pe numele tău? Cum recunoști investițiile riscante și cum îți protejezi independența financiară, astfel încât să ai întotdeauna libertatea de a alege?
Rodica Mîndru - medic cosmetolog
„Fața ta îți trădează vârsta? Despre lifting facial, secretele rejuvenării și greșelile care te pot îmbătrâni înainte de vreme.”
Poți să arăți mai tânără fără bisturiu? Ce rezultate oferă procedurile moderne de lifting facial și ce este doar o promisiune de marketing? Când este momentul potrivit să începi tratamentele de rejuvenare și cum îți păstrezi naturalețea, fără să renunți la dorința de a arăta bine?
În cadrul serii, oaspeții vor avea parte de:
• Welcome drink.
• Cadouri și surprize din partea partenerilor evenimentului.
• Muzică soul.
• Networking și socializare, alături de femei cu experiențe, preocupări și povești diferite.
Biletele achiziționate nu pot fi returnate și contravaloarea acestora nu se rambursează